|
||||||||

„Omule care te vezi
purtat de vârtejul acestei lumi şi-ţi pare că navighezi prin
furtuni dezlănţuite şi că piciorul tău nu atinge
pământul, nu-ţi dezlipi privirea de la strălucirea acestei
stele, dacă nu vrei să fii strivit de vijelie”.
(Sfântul Bernard)
Din est, un apel:
„Nu ne lăsaţi singuri, faceţi ceva pentru noi”.
Ia
fiinţă şi se dezvoltă Lumini spre Est.
În gerul lui decembrie 1990, într-un vechi tren sovietic, o
delegaţie călătorea de la Vilnius la Moscova, pentru a-i înmâna
lui Gorbaciov, pe atunci preşedintele Uniunii Sovietice, o listă cu 5
milioane de semnături care cereau libertate şi independenţă
pentru eroica Lituanie catolică. Iniţiativa pleca de la un ilustru
gânditor şi om de acţiune catolic, Profesorul Plinio Corręa de
Oliveira, care a început şi condus campania de strângere de semnături
din tot Occidentul. „Dictatura proletară” se clătina şi nu se
putea şti dacă aceasta nu avea să se reimpună prin
violenţă, aşa cum va încerca să facă câteva zile mai
târziu în mica republică baltică, sau va deschide calea
destrămării celui mai nelegiuit şi mai puternic imperiu care a
existat vreodată. Steagul roşu flutura încă deasupra
Kremlinului, iar numeroase foste biserici încă mai găzduiau „muzee
ateste” înţesate de atrocităţile sovietice.
În timp ce trenul sfâşia întunericul nopţii, în urechile
noastre răsunau numeroasele cerinţe, deopotrivă îngrijorate
şi pline de speranţă, ale lituanienilor: „Nu ne lăsaţi
singuri, faceţi ceva când vă veţi întoarce în ţările
voastre”. Astfel, în gara vechii linii Vilnius-Moscova, într‑un
compartiment care părea să se desfacă la fiecare
scuturătură, s-a născut ideea de a ajuta spiritual
ţările din estul Europei prin difuzarea de cărţi religioase
gratuite: aceste cărţi erau destinate să devină
„Lumină spre Est”.
Schimbările politice au contribuit mult la dezvoltarea
proiectului. Asociaţia a fost fondată oficial în martie 1991. O
campanie strălucitoare, dar ocazională, precum strângerea de
semnături pentru eliberarea Lituaniei de sub jugul sovietic, putea rodi
peste ani. Un alt merit se adaugă astfel în voluminoasa cartea de aur a
unei vieţi, care avea să se stingă nu peste mult timp: aceea a
lui Plinio Corręa de Oliveira.
Plinio Correa de Oliveira (1908-1995)
Ilustru apostol al mesajului de la Fatima.
„Prin coerenţa vieţii sale de catolic autentic, Plinio Correa
de Oliveira ne oferă o dovadă a fecundităţii Bisericii”,
afirmă Cardinalul Alfons Maria Stikler în prefaţa la lucrarea
„Cruciatul secolului XX” (Piemme, pag. 5, 1996), al cărei autor este
Profesorul Roberto de Mattei, profesor al Universităţii din Casino.
Cardinalul Alfons Maria Stikler, S.D.B., a fost Decanul
Facultăţii de Drept Canonic al Ateneului Pontifical Salezian şi
apoi Rector din 1958 până în 1966. După ce a condus Institutul
Pontifical de Înalte Studii Latine, a fost numit prefect al Bibliotecii
Vaticanului. În 1983 Ioan Paul al II-lea l-a ridicat la demnitatea
episcopală şi apoi făcândul cardinal cu titlul diaconal al
Sfântului Giorgio in Velabro, l-a desemnat Bibliotecar şi Arhivar al
Sfintei Biserici Romane. Este autorul unor importante studii teologice şi
canonice, traduse în numeroase limbi.
Dar ce era de făcut? De unde să se înceapă? La Fatima,
Sfânta Fecioară proorocise că Rusia, după ce va
dezlănţui persecuţii asupra Bisericii şi răspândi
erorile sale în lume, se va converti. Aceste evenimente, adăuga Preasfânta
Fecioară, vor avea loc mai înainte de marea speranţă
vestită omenirii: triumful Inimii Ei Neprihănite. Aşadar, nu
trebuia anunţat ruşilor acest mesaj care interesa naţiunea lor
şi care le-a fost ascuns mai mult de 70 de ani?
Aşa s-a hotărât publicarea în limbile rusă şi
lituaniană a cărţii care fusese deja răspândită, în
sute de mii de copii, în tot Occidentul: Fatima: mesaj de tragedie sau de
speranţă?, a lui Antonio Borelli. Mulţi italieni
generoşi cu suflet misionar au răspuns imediat chemării,
ajutându-ne financiar să realizăm această iniţiativă.
Distribuirea a început din Novosibirsk, din îndepărtata Siberie,
bucurându-se de susţinerea tânărului franciscan Părintele Pavel
Bitautas, pe atunci apostol solitar pe aceste întinse tărâmuri din Asia
Centrală.

Sora Lucia a luat la cunoştinţă despre răspândirea
mesajului de la Fatima în Rusia. Precum se ştie, Sora Lucia este singura
vizionară de la Fatima în viaţă, ea este carmelitană
într-un convent din Coimbra, Portugalia. În fotografie, Sora Lucia
priveşte coperta cărţii Fatima: mesaj de tragedie sau de
speranţă? în limba rusă, pe care un colaborator de-al nostru
i-a arătat-o în timp ce vizionara se îndrepta spre secţia de votare
pentru alegerile din Portugalia, în al doilea semestru din 1991. Declarându-se
foarte bucuroasă de răspândirea acestui important mesaj în fostul
imperiu sovietic, Sora Lucia i-a dorit mult succes şi a promis că se
va ruga pentru proiectul nostru.

O importantă
susţinere din partea autorităţilor bisericeşti...
Din Roma, Cardinalul Silvio Oddi, căruia îi suntem profund
recunoscători, a încurajat cu spirit arzător proiectul
desfăşurat de Lumini spre Est. Lui i s-au adăugat alte ajutoare
importante din partea autorităţilor bisericeşti, atât din est
cât şi din vest, care au făcut să sporească această
lucrare pe măsură ce se desfăşura. Lumina de la Fatima
pătrundea din ce în ce mai mult întunericul adânc al ignoranţei
şi ateismului, ajungând la atâtea suflete însetate de mângâiere
spirituală după rănile suferite de trei generaţii crescute
fără Dumnezeu. În câteva luni, cartea lui Antonio Borelli a devenit
cunoscută şi cerută din Finlanda până la Vladivostok. Este
suficient să ne gândim că într-o singură zi, birourile noastre
au înregistrat 2.328 de cereri.
...dar nu au lipsit nici
dificultăţile
Uneori se întâmpla însă ca pachetele de cărţi să
rămână săptămâni în şir blocate în vămi, unde
stăruia încă o mentalitate comunistă sau oricum,
anticatolică. Sau se întâmpla ca un ziar ex-sovietic să refuze
să publice anunţul nostru publicitar (plătit) care prezenta
oamenilor cartea, deşi numeroase televiziuni şi publicaţii ne-au
deschis porţile. În alte zone, în schimb, cartea noastră era
furată. Cardinalul Sladkevicius ne scria: „această carte este foarte
cunoscută în Lituania”.

„Cartea Încrederii” în limba
rusă, lituaniană şi italiană.
„Vocea lui Cristos, voce misterioasă a harului ce răsună
în liniştea din inimi, tu şopteşti în adâncul
conştiinţei noastre cuvinte de iubire şi pace. În mizeria
noastră prezentă, ne repeţi cuvântul pe care
Învăţătorul ni le spunea atât de des în timpul vieţii sale
pământeşti: Încredere, încredere!” (fragment din „Cartea Încrederii”
a canonicului francez Raymond de Thomas de Saint Laurent). Această
încredere în Divina Providenţă nu trebuie să ne însufleţească
numai pe noi, occidentalii, ci şi popoarele din est. Lumini spre est a
promovat publicarea acestei cărţi de mare preţ în limbile
rusă şi lituaniană, difuzând-o gratuit în ţările
ex-sovietice, şi în Italia prin prietenii care au contribuit la
apariţia ei.
„Lumini spre est” şi în Cuba şi Albania
„Luminile spre est” şi-au schimbat pentru o vreme traiectoria:
cartea lui Antonio Borelli a fost distribuită masiv şi în Cuba lui
Fidel Castro, insula-închisoare din lumea occidentală. Dar nu numai în
Cuba şi nu numai cartea despre Fatima.
Albanezilor, „Lumini spre Est” le-a distribuit, în mii de copii,
istoria iubitei lor patroane, „Maica Bunului Sfat”, astăzi venerată
în sanctuarul italian dedicat ei din Genazzaro. Cărticica este
însoţită de o frumoasă prefaţă a fostului Vicar al
Sanctităţii Sale pentru Vatican, Monseniorul Pietro Canisio van
Lierde, cinstitor înflăcărat al Sfintei fecioare de la Genazzano.
Televiziunea albaneză ne-a invitat să vorbim milioanelor de albanezi
povestea imaginii miraculoase care a fost păstrată un timp la
Scutari; s-a născut astfel un film care mediatizează minunile Sfintei
Fecioare a Bunului Sfat în ceea ce afost naţiunea cea mai brutal
ateizată din lume. Episcopul de Tirana, Monseniorul Mirdita, ne-a scris:
„Acest film împlineşte o datorie faţă de Sfânta Fecioară,
care a fost atâta timp uitată din cauza manipulărilor suferite de
cultura noastră în timpul comunismului. De aceea adresez vii mulţumiri
asociaţiei „Lumini spre Est” pentru această realizare”.
(Fragmente din prefaţa
Monseniorului Pietro Canisio van Lierde, Vicar Emerit al Sanctităţii
Sale pentru Vatican, la ediţia în limba albaneză a cărţii
„Maica Bunului Sfat”, „Spicuiri” din realităţi regionale pe anul
1998; şi scrisoarea televiziunii albaneze, „Spicuiri” din mai 1996).
Istoria Sfântă a lui Don Bosco – 85.000 de copii
difuzate ruşilor şi italienilor
Deşi Lumini spre Est ajuta de mult timp tinerii catolici în
apostolatul lor în India şi în alte naţiuni, multe persoane ne cereau
cu insistenţă: „faceţi ceva pentru tineri”. Ce se putea face mai
mult decât încuraja tinerii să citească Sfânta Scriptură, conduşi
de acela care a fost poate pedagogul cel mai dotat cu harisme supranaturale
pentru a-i educa pe adolescenţi? Lumini spre Est a republicat deci
celebrele „Istoria Sfântă” a lui Don Bosco. 60.000 de copii au fost
difuzate ruşilor şi tot atâtea italienilor.
Viaţa Jacintei de la
Fatima povestită copiilor.
Cărţile dăruite de Lumini spre Est depăşeau la
acea oră un milion de exemplare. Dar trebuia să ne ocupăm nu
numai de tineri, ci şi de copii, descoperindu-le minunile pe care le
lucrează harul. Lumini spre Est a publicat atunci o carte ilustrată
care povesteşte evenimentele de la Fatima din perspectiva mărturiei
micuţei Jacinta. Acest mic volum a fost dăruit copiilor ruşi
şi din alte ţări ale imperiului ex‑sovietic.

În 1995, asociaţia noastră a asigurat pelerinajul a 40 de
tineri lituanieni la sanctuarul de la Lourdes: a fost prima călătorie
în afara graniţelor, după căderea cortinei de fier,
întreprinsă de nişte viitori preoţi din acea naţiune
catolică.
Lumini spre Est colaborează cu „Peregrinatio Mariae”,
organizată sub supravegherea administratorilor apostolici de la Moscova,
Novosibirsk şi Kazahstan, distribuie gratuit publicaţii
naţiunilor pe care le vizitează. Luminile Fatimei ajung tot mai
departe. Este un mare semn de îndurare dăruit de Sfânta Fecioară care
a permis ca această mică sămânţă să crească
atât de mult încât să reuşim, în 1997, să înceapă
construirea unui centru catolic în Kirzihstan.
„Caravana speranţei”
Ca urmare a succesului răspândirii noastre, au apărut primele
„caravane ale speranţei”, adică grupuri de tineri voluntari ai
asociaţiei „Lumini spre Est” care, în lunile de vară, la bordul unui
microbuz plin cu materiale religioase, străbăteau ţările din
est, vizitând familii, parohii, şcoli, congregaţii religiose, case de
odihnă pentru bătrâni, etc.
„Caravana Rozarului”
De la vest la est se desfăşoară un efort enorm pentru
promovarea rugăciunii rozariului. Un rozariu şi o broşură
frumos ilustrată în culori, care explică misterele de bucurie, de
durere şi de slavă, este distribuită în mii de copii în Italia
şi în ţările ex-comuniste. Fără întârziere, în fiecare
an, „caravana rozariului” vizitează naţiunile Europei de Est.
„Italia are nevoie de Fatima”
Încă de la începutul apostolatului nostru, mulţi
binefăcători generoşi ai acestei opere misionare în
ţările din est, ne atrăgeau atenţia că şi
Occidentul, de atâta timp erodat de secularizarea crescândă, a devenit de
acum pământ de misiune. Alăturându-se cererii făcute de Papa
Ioan Paul II de a lucra pentru „noua evanghelizare” şi încurajată de
îndemnul său: „Astăzi Fatima este mai actuală şi mai
importantă ca oricând”, Lumini spre Est ha demarat o iniţiativă
ce avea să se bucure de un extraordinar succes: campania „Italia are
nevoie de Fatima”. Milioane de imagini, mari şi mici, ale Sfintei Fecioare
de la Fatima au fost difuzate în toată Italia, cu scopul de a o încorona
pe Maria în fiecare cămin.
Privirea protectoare a
Mariei veghează asupra a 3 milioane de familii italiene.
Numeroase familii au primit cu viu entuziasm campania „Maria, Regina
Inimilor, Maria, Regina Familiilor”, promovată de Lumini spre Est. Aceasta
îşi propune să aducă imaginea Fecioarei de la Fatima în casele
italienilor, cu intenţia explicită ca Fecioara să devină
Regina fiecărui cămin.
„Apostolii Fatimei” în
Italia: vizitând familii, parohii, bolnavi, victime ale cutremurelor...
Unii prieteni ai asociaţiei Lumini spre Est, dornici să se
înroleze în primele rânduri, au constituit corpul „Apostolilor Fatimei”, un
grup care se angaja să răspândească mesajul de la Fatima printre
cei cunoscuţi, rude, colegi de serviciu etc. Microbuzul care duce Imaginea
Pelerină a Fecioarei de la Fatima, deja celebru în est, străbate acum
regulat peninsula, vizitând parohii şi familii. Din Piemont în Sicilia,
întreaga Italie este vizitată de Aceea ce aduce mângâiere celor
încercaţi şi persecutaţi într-o lume secularizată, sau
celor ce au îndurat încercări grele, cum sunt victimele cutremurelor din
Umbria şi Marche, numeroşilor bolnavi sau celor din închisori, etc.
Apostoli di Fatima,
Visite della Madonna
Album
fotografico.
O mare întrunire a reunit „apostoli ai Fatimei” şi
cercetători de faimă internaţională, promovat de Lumini
spre Est cu ocazia celor 80 de ani de la apariţiile de la Fatima , s-a
desfăşurat în sala mare de la Augustinianum din Roma. Au participat
numeroşi cardinali şi episcopi.
Cu puţin timp înainte, trei caravane ce însoţeau statuia
Fecioarei Pelerine de la Fatima vizitaseră 8 ţări din fosta
Uniune Sovietică. Pentru această ocazie a trebuit să
tipărim mai multe ediţii ale unor cărţi religioase şi
prima ediţie în limba rusă al pliantului „Să ne rugăm
Rozarul în cinstea Sfintei Fecioare”.
Începe astfel cea de-a doua fază din viaţa asociaţiei
noastre: nu mai vede acest triumf ca pe o promisiune, ci ca o realitate vie
şi înfloritoare. Să înălţăm la Maria, Regina Inimilor
şi a Italiei, un Magnificat pentru tot ce Ea a binevoit să
împlinească prin această iniţiativă şi o rugăm să
o păzească mereu ca să se poată dezvolta „in signu Crucis”,
adică obţinând ca voia divină a Fiului Său să se
facă „precum în Cer aşa şi pe Pământ”: triumful deplin al
Inimii Sale Neprihănite, promis la Fatima.
Mama mea, dă-mi harul să nu mă simt niciodată
departe de Tine. Dă-mi siguranţa că acest cuvânt: „departe” a
fost şters, de vreme ce exişti Tu. căci, dacă e
adevărat că multe lucruri sunt „departe”, Tu, Mama mea, eşti
întotdeauna aproape.
„Mesajul de la Fatima” în limba rusă – 510.000
„Fatima” în lituaniană – 110.000
„Fatima” în ucraineană – 50.000
„Fatima” în spaniolă pentru Cuba – 10.000
„Fatima” în italiană – 100.000
„Fatima” în estonă – 5.000
„Fatima” în letonă – 40.000
„Fatima” în poloneză – 10.000
„Cartea Încrederii” în limba rusă – 100.000
„Încredere” în lituaniană – 50.000
„Încredere” în italiană – 30.000
„Istoria Sfântă” în limba rusă – 60.000
„Istoria Sfântă” în italiană – 25.000
„Maica Bunului Sfat” în albaneză – 30.000
„Maica Bunului Sfat” în tosko – 20.000
„Maica Bunului Sfat” în italiană – 30.000
„Povestea Jacintei” în estonă – 5.000
„Povestea Jacintei” în ucraineană – 10.000
„Povestea Jacintei”în letonă – 10.000
„Povestea Jacintei” în lituaniană – 15.000
„Povestea Jacintei” în rusă – 30.000
„Să ne rugăm rozariul în cinstea Fecioarei Maria” în
rusă – 50.000 broşuri cu medalie
„Să ne rugăm rozariul în cinstea Fecioarei Maria” în
italiană – 70.000
„Să ne rugăm rozariul în cinstea Fecioarei Maria” în
lituaniană – 20.000
„Via Crucis” – 60.000
Afişe de popularizare cu Fatima – 300.000
Statuete ale Fecioarei de la Fatima – 8.000
Icoana Fecioarei de la Fatima (19,5x29,5) – 3.850.000
NOTE:
1.
„Spunti” este o publicaţie
trimestrială de contact cu realizatorii proiectului „Lumini spre Est”.
Redacţia şi biroul administrativ:
Via Savoia, 80 – 00198 Roma.
Tel.: 06/85352164 – Fax: 06/85345231
e-mail: luci-rm@lucisullest.it
C.C.P. 95505
Autorizaţia Tribunalului din Roma nr.. 495 din 21-8-1991.
Abonamentul pe un an: 10.00 de
euro.
2.
Iniţiativele amintite pe scurt au fost dezvoltate pe larg în
numerele trimestrialului „Spunti”; aici, cititorii au putut avea o imagine mai
amplă a campaniilor promovate de Lumini spre Est.
3.
Textul de mai sus a fost preluat din mapa de materiale a Redacţiei
„Spunti” din iunie 1998.
4.
Cititorul va găsi în numerele publicaţiei următoarele
acţiuni întreprinse de asociaţia noastră.
Pentru reproducerea oricărei fotografii din acest site, toate
drepturile rezervate Asociaţiei Lumini spre Est. Textele, cu excepţia
cărţilor, pot fi reproduse doar menţionând sursa.